Cadrul geografic

Comuna Bătarci este situată în partea de nord-vest a ţării aproape de graniţa cu Ucraina, în prelungirea versanţilor vestici ai Munţilor Oaşului de pe care coboară pârâul Bătarci. Acest pârâu traversează centrul de comuna, primindu-şi astfel numele.
Comuna Bătarci face parte din cele 56 de comune ale judeţului Satu Mare, si reprezintă 1,67% din suprafaţa judeţului. Având o suprafaţă de 59,76 km se încadrează între comunele mijlocii ale judeţului. Pe direcţia nord-sud comuna are aproximativ 12 km lungime, iar pe direcţia est-vest aproximativ 10 km.
Din punct de vedere administrativ comuna deţine patru sate şi anume:
► Bătarci - resedinţă de comună;
► Comlausa;
► Tamăşeni;
► Sîrlău
Limitele administrative:

- în nord comuna Tarna Mare
- în vest frontiera cu Ucraina
- în sud şi sud - est comuna Halmeu
- în est şi sud est comuna Turţ.
Legătura cu municipiul Satu Mare, resedinţa de judeţ, se realizează pe drumurile judeţene DJ 109 H şi DJ 109 M, mergând apoi pe drumul european E 81, comuna Bătarci fiind situată la o distanţă de 47 km. faţa de resedinţa de comună, Bătarci, satele aparţinătoare sunt situate la distanţe cuprinse între 0,5km (Comlaus,a) şi 2 km (Sirlau).
Apariţia si evoluţia aşezărilor în acest spaţiu a fost condiţionată de existenţa pădurii, care oferea în primul rând adăpost, dar şi resurse pentru viaţa economică a comunităţii. Defrişarea pădurilor a avut drept scop obţinerea terenurilor pentru păşunatul animalelor şi practicarea agriculturii. Solurile cu fertilitate mijlocie şi mijlocie slabă au favorizat pomicultura. Resursele de apă aflate la mari adâncimi au facut ca localităţile să fie situate pe vai, în apropierea reţelei hidrografice.

 
Reţeaua hidrograflcă

Resursele de apa
Formarea şi regimul resurselor de apă sunt determinate de condiţiile fizico-geografice şi geologice. Scurgerea superficială şi cea subterană este influenţată în principal de condiţiile climatice, la care se adaugă şi alţi factori secundari cum sunt relieful, structura geologică, solul sau scoarţa de alterare, vegetaţia şi activitatea umană.
 
Apele subterane
Apele subterane sunt cantonate în porii, fisurile şi golurile rocilor, aflându-se într-o permanentă circulaţie între zona de alimentare a straturilor acvifere şi zona de descarcare a acestora. Complexitatea condiţiilor de acumulare şi circulaţie a apelor subterane este determinat de morfologie, litologie, tectonica şi relaţiile de interdependenţă cu apele de suprafaţă. Relaţiile dintre acesti factori generează existenţa, regimul şi calitatea lor.
O condiţie esenţială pentru existenţa apelor subterane este prezenţa unor roci permeabile care să constituie roca magazin sau acviferul, un rol important avândul faciesul litografic format din nisipuri şi pietrişuri, dar şi condiţiile structurale.
În dealurile piemontane cu o granulometrie mai fină a depozitelor, prezenţa unei cuverturi impermeabile la suprafaţă nu oferă condiţii pentru formarea apelor freatice. Adâncimea lor se menţine între 16-25 m, ceea ce explică fântânile adânci din aceasta zonă.
Straturile acvifere freatice cantonate în rocile cristaline fisurate şi alterate în părţile superficiale se constituie în complexe acvifere cu o circulaţie neregulată şi o dinamică dependentă în principal de mărimea fisurilor. Orizontul freatic discontinuu apare la adâncimi foarte mari 25-30 m.
O situaţie aparte o constituie glacisurile coluvio-deluviale în cadru cărora nivelul hidrostatic se găseşte situat la adâncimi cuprinse între 5-10 m.
În lunca pârâului Bătarci apa freatică se ridică la 2-3 m, iar pe porţiunile slab drenate se ridică la 1-2 m determinând procese de hidromorfism.
Nivelul maxim al orizontului freatic se produce cel mai frecvent în intervalul în concordanţă cu perioada de topire a zăpezilor şi scurgerea maxima pe bazin. Nivelele cele mai scazute se suprapun intervalului august - octombrie cand precipitaţile sunt reduse si evapo-transpirafia este intensă.
Straturile acvifere din formaţiunile panonianului superior sunt cele mai importante sub aspectul potabiltăţii, deoarece mineralizarea este sub lg/1, iar densitatea în jur de 10° G. Depozitele pleistocene includ unul sau mai multe orizonturi acvifere, manifestate ascensional sau artezian.
În ceea ce priveşte hidrochimismul apelor freatice în dealurile piemontane predomina apele bicarbonatate cu tendinţe de salinizare continentă. În zona de formare a unor văi, mai ales în dealurile satului apar izvoare permanente dar cu debit mic.
 
Apele de suprafaţă
Apele de suprafaţă sunt reprezentate de ape curgătoare permanente si temporare.
 
Pârâuri
Prin poziţia geografică şi caracteristicile hidrologice reţeaua hidrogeografica a comunei Bătarci face parte din grupa de vest aparţinând sistemului hidrografic al Tisei. Principala artera hidrografică a comunei este pârâul Valea Bătarciului ce izvorăşte din dealurile comunei ,are un curs pe direcţie est vest unindu-se cu pârâul Stramba şi Dobruşa ,ambele cu izvoare în dealurile comunei iar apoi dupa ce străbate comuna Bătarci se curbează spre nord după care işi schimbă direcţia spre vest adică Ucraina, unindu-se cu pârâul Târna Mare formând râul Bratovo ce se varsă în râul Tisa pe teritoriul Ucrainei.
Densitatea reţelei hidrografice are valori cuprinse între 0,5 şi 3 (hm/km"). Cele mai mici valori se găsesc în partea de vest şi sud unde gradul de fragmentare şi altitudinea sunt mai reduse iar valorile ridicate se gasesc în partea estică determinate de energia de relief mai mare şi precipitaţiile mai bogate datorită altitudinii, procesul scurgerii superficiale fiind mai activ.
În procesul scurgerii rolul principal revine factorilor climatici care influenţează atât direct prin precipitaţii, evapotranspiraţie, cât şi indirect prin intermediul vegetaţiei şi solurilor.
Scurgerea apei are o variaţie în timp legată de evoluţia factorilor climatici şi una spaţiala dependentă de condiţiile de relief, roca, sol, vegetaţie şi activitatea antropică. Variaţia cantităţilor anuale de precipitaţii şi a pierderilor prin evapotranspiraţie se reflectă în scurgerea râurilor ce au bazin de recepţie mic.
larna, precipitaţiile sub forma de zăpadă, temperaturile negative menţin stratul şi provoaca fenomene de înghet pe râuri, scurgerea medie specifică are valori mici determinând apele mici de iarnă. Însa, instabilitatea iernii este destul de mare în vestul ţării, încât volumul scurgerii de iarna se apropie sau depaşeşte în unele cazuri izolate, scurgerea de primavară.
Primăvara rezervele de apă din zapada acumulată în timpul iernii se eliberează în perioade scurte, asociindu-se adeseori cu ploi şi produc cele mai mari volume ale scurgerii. Apele mari de primăvara încep de obicei dupa câteva zile de la trecerea temperaturilor medii zilnice peste 0°C (3-6 zile), uneori chiar mai repede în cazul încălzirilor bruşte. Spre deosebire de viiturile de vara si toamna acestea au creşteri lente, volum şi durata mai mare.
Vara, datorită temperaturilor crescute evapotranspiraţia are valori mai mari, precipitaţiile sunt mai reduse iar scurgerea se caracterizează prin apele mici de vară. Ploile torenţiale dau viiturile de vară.
Scurgerea minimă se produce în perioada de vară - toamnă, mai ales vara când temperaturile au valori de 30-35°C şi evapotranspiraţia are valori mari. Cantităţile mici de precipitaţii, scăderea umezelii solului face ca scurgerea să se realizeze din rezervele subterane care în unele cazuri este atât de redusă încat nu poate susţine scurgerea între viituri. Se apreciază ca pentru bazinele cu suprafeţe mai mici de 1000 km , perioada de secare poate ajunge la 30 de zile.
Factorii fizico-geografici: roca, relieful, gradul de acoperire cu vegetatie, activităţile antropice explică existenţa râurilor cu existenţa temporară care seaca în fiecare an pe perioade diferite, cu ape numai în perioada de topire a zăpezilor şi în timpul ploilor cu intensităţi şi durata mare.
Toamna evapotranspiraţia începe să scadă dar rezervele de ape subterane sunt epuizate. Volumul anual al scurgerii are cele mai mici valori. Ploile de toamnă pot determina viiturile de toamnă.
Debitul apei din râu urmareşte îndeaproape regimul precipitaţiilor datorită suprafeţei reduse a bazinului.
 
Sursele de alimentare ale râurilor
Apa din râuri provine din topirea zăpezilor, ploi, ape subterane. Cea mai importantă sursa de alimentare este cea nivo-pluviala cu un procent de 40-60%. Topirea zăpezilor determină apele mari de primavară, iar acestea se asociază uneori cu apele provenite din ploi dând viituri.
Alimentarea pluvială este specifică în perioada mai - iulie. Alimentarea subterana (10-35%) are rol esenţial în timpul lipsei scurgerii superficiale, dar are valori reduse pe teritoriul comunei, de aceea multe ape seaca în perioadele apelor mici de iarna şi vara-toamnă.

Riscuri hidrologice
Riscurile hidrologice fac parte din categoria riscurilor naturale.
Alimentarea pluvio-nivala predominanta face ca debitele maxime sa apara primăvara. Datorită grosimii reduse a stratului de zăpadă apele mari apar în primele zile ale încălzirii generale care adeseori este însoţită de ploi. Râurile mici prezintă creşteri rapide atingând valori mari ale debitelor, dar durata apelor mari nu depaseşte 10-15 zile. Apele mari de primăvara au caracter local făra să afecteze suprafeţe extinse.
Viiturile şi apele mari de iarnă sunt frecvente în regiunea vestică, ca urmare a unei încălziri bruşte. Uneori viiturile se transformă în ape mari atunci cand se topeşte întreaga cantitate de zăpadă.
Intensificarea activităţii frontale în luna mai, combinată cu convecţiile locale determină viiturile şi apele mari de la începutul verii, amploarea acestora este foarte variabila. Cantităţile maxime de precipitaţii se produc în luna iunie.
Frecvenţa viiturilor de toamnă pe râurile bazinului este redusă, fiind cu totul întâmplătoare în noiembrie - decembrie.
Rezervele calorice ale apelor din râuri depind de schimbul termic din aer-apa şi albie-apa, de aportul caloric al scurgerii de versant, al scurgerii subterane şi de aportul caloric al afluenţilor. Toţi acesti factori au o influenţă puternică datorită debitului mic al Văi Bătarciului. La un debit de 1 m7s vara există diferenţe de la zi la noapte de 8-10°C.
Fenomenele de îngheţ apar toamna şi iarna dupa un anumit interval cu temperaturi negative. La debite de peste 3-5 m /s perioada îngheţului începe cu gheaţa la mal din care se formeaza sloiurile de gheaţă. Daca răcirea este bruscă râurile ingheaţă rapid de la un mal la altul. Data timpurie de apariţie a fenomenului de înghet: 7 XI, iar data medie: 20 XII.
Podul de gheaţă durata şi grosimi variabile (mai puţin de 30 zile). Pe răurile cu adâncimi mici şi cu pante reduse, podul de gheaţă se realizează la o suma de temperatură de -50°C, ceea ce se asigura anual.
 
Solul
Solul este un corp natural ce se formează la suprafaţa scoarţei terestre în urma interdependenţei de lungă durata a factorilor pedogenetici, constituind o rezultanţă a conexiunilor şi interacţiunilor ce se stabilesc între regnul mineral şi cel organic.
În geneza solurilor un rol important l-au avut rocile de origine sedimentara care ocupa cea mai mare parte a teritoriului. Diferenţierea pedogeografica s-a realizat de către panta, reţeaua hidrografică a generat solurile aluviale de luncă, însă evoluţia recentă a stratului de sol a fost condiţionată în foarte multe cazuri de activităţile antropice.
Pe teritoriul comunei Bătarci se găsesc soluri aparţinând clasei argiluvisolurilor, hidromorfe şi neevoluate A. Argiluvisolurile Argiluvisolurile prezintă cea mai mare răspândire şi grupează soluri ce au ca diagnostic orizontul Bt îmbogăţit în argila migrata. Acestea pot avea sau nu orizont eluvial. Condiţiile pedogenetice formării acestui orizont se remarcă pe aproape întreg teritoriul comunei
În general, aceste soluri sunt formate şi evoluate sub pădure, în regiuni deluroase. Hărţile vechi consemneaza existenţa pădurii în acest spatiu. Clasa argiluvisolurilor cuprinde în arealul studiat:
 
Solurile brune luvice ocupă suprafeţele de la baza versanţilor şi în lungul văilor ce s-au instalat pe aceştia. Prezintă un orizont eluvial clar exprimat şi orizont B argiloiluvial bine diferenţiat. Acest fapt se datorează condiţiilor naturale specifice, mai umede, cu depozite grosiere sărace sau moderat bogate în baze, procesul pedogenetic determinând podzoliri.
Alterarea silicaţilor este mai intensă şi ca urmare a procesului de argilizare mai activ. Debazeificarea şi migrarea coloizilor pe profil este uneori foarte intensă determinând creşterea orizontului B argiloiluvial şi micşorarea orizontului A, iar prin acumulare reziduală a particulelor silicioase se separa la baza orizontului humifer un orizont eluvial bine format.
Textura este diferenţiată pe profil fiind sesizabila şi morfologic pe teren, regimul aerohidric este relativ defectuos. Conţinutul în humus este scăzut şi este de calitate inferioară, fiind alcătuit predominant din acizi fulvici.
Fertilitatea solurilor brune luvice variază în funcţie de troficitatea minerală şi azotată, precum şi de regimul de aeraţie siumiditate. Solurile brune luvice sunt predominant soluri forestiere şi au o fertilitate mijlocie pentru plantaţii pomicole, pajişti şi unele culturi (cartof, orz, plante furajere), în acest caz necesitând amendamente calcice, îngraşăminte azotate, fosforice şi potasice.
Luvisolurile albice ocupă cea mai mare suprafaţă în teritoriul studiat pe versanţii puţin inclinaţi şi pe interfluviile dealurilor piemontane. Condiţiile locale au determinat formarea subtipurilor: tipic pseudogleizat şi pseudogleic, apariţia şi evoluţia lor fiind condiţionată de existenţa suprafeţelor cu un drenaj slab.
Luvisolurile albice sunt definite prin orizonturile E albic şi B argiloiluvial cu un profil puternic diferentiat. Intensificarea procesului iluvial şi diminuarea celui bioacumulativ este favorizată în cele mai multe situaţii şi de sărăcia în baze a substratului mineral şi de topoclimat.