Relieful şi vegetaţia

Trasaturile litologico-structurale şi evoluţia paleogeomorfologică
Caracteristici geologice ale substratului
Formarea şi evoluţia paleogeografică a teritoriului comunei este incontestabil legată de dinamica procesului de ridicare a întregii faţade estice a României. Către sfârşitul Panonianului odata cu acţiunea mişcărilor rhodanice, s-a schiţat şi a acţionat procesul de ridicare a întregii faţade vestice a României, astfel încât în Pleistocen, regiunea a devenit uscat prin retragerea spre vest a apelor Mării Panonice, în acest fel având loc instalarea reţelei hidrografice, care a contribuit la compartimentarea unităţii şi formarea reliefului actual.
În cuprinsul zonei de dealuri, alături de relieful format pe depozitele miocene şi cuaternare, se pun în evidenţă cunoscutele culmi şi măguri de sedimentar mezozoic şi măguri ale eruptivului miocen din Dealurile Oaşului (Măgura Bătarci 481,4m) rămase la suprafaţa în urma scufundărilor datorate evenimentului Styrian, acestea fiind marginite aproape peste tot de formaţiuni sedimentare miocene. Datorită modalităţii de evoluţie (scufundarea şi fragmentarea badeniana urmată de depunerea unor sedimente destul de groase şi apoi îndepărtarea unei bune părţi din ele). Dealurile de Vest se prezinta sub forma unor coline şi poduri relativ clar exprimate care constituie o continuare a spaţiului montan din vecinătate. Altitudinal unitatea de dealuri, în conformitate cu înăţimile marginii vestice ale munţilor Oaş se caracterizează prin valori reduse.
Erupţiile pannoniene prezintă un caracter predominant andezitic Vulcanismul evoluează către un magmatism final mai bazic care s-a manifestat prin importante curgeri de lavă de andezite bazaltoide.

Andezitul cuartifer conţine de regulă piroxen, hornblenda opacizată şi cristale mici de cuarţ. Acest andezit este în mare parte transformat hidrotermal fiind adularizat, sericitizat, silicifiat şi carbonatat.

Andezitul bazaltoid ocupă suprafeţele cele mai întinse din munţii vulcanici Oaş. Aceste andezite se găsesc răspândite în partea de est şi nord a comunei. Andezitul bazatoid are o culoare neagră, iar structura porfirică este greu vizibilă megascopic, acest andezit nu este afectat de transformări hidrotermale.

Panonianul apare în facies detritic de farm, reprezentat prin nisipuri şi gresii care local ajung direct pe cristalin. Panonianul superior are cea mai mare dezvoltare având caracter tansgresiv şi începe prin bancuri de nisip care spre larg trec în marne. Apare şi la zi în sud-estul Câmpiei Someşului. Spre vest se scufundă sub depozitele cuaternare.
În Pliocenul superior s-au depus pietrişuri de cuarţ formate din cristalinul masivului care uneori este sortat având grosimi de câţiva metri până la cateva zeci de metri. Pietrişul este depus în condiţii de piemont şi nu este cimentat. Spre partea superioară depozitele devin din ce în ce mai fine şi amestecate cu argile roşii.
Cuaternarul cuprinde depozite pleistocene şi holocene variate ca litologie, deluvial-eluviale şi glacisuri pe contrapantele cristalinului, aluviuni pe albiile majore ale râurilor.
Pleistoceni inferior există numai în adâncime. Pleistocenul superior este alcătuit din argile şi nisipuri argiloase. În zona de bordură spre câmpie s-au format depozite deluvial-proluviale de tipul argilelor roşeate ce au uneori pietrişuri marunte cristaline din Dealurile de Vest, dar mai ales concreţiuni feromagnetice.
Holocenu este reprezentat prin depozite aluvionare de luncă (pietriş, nisip, maluri). Zonele de luncă sunt acoperite cu material argilos de origine deluviala ce favorizează stagnarea apei.


Aspecte morfometrice şi morfologice ale reliefului
Trăsăturile fizionomice ale reliefului actual sunt definite de modul în care denudaţia şi în special eroziunea fluviatilă au modelat substratul în relaţie cu tectonica subasmentului (magmatitele neogene ,vulcanism-formaţiuni piemontane, formaţiuni piemontane-seriile piemontane panoniene) precum şi cele locale impuse de panta, expoziţia versanţilor, utilizarea terenurilor etc.
În vederea evidenţierii lor au fost întocmite evaluări cartografice, morfologice şi morfometrice. Ele evidenţiază distribuţia spaţială a formelor de relief în cuprinsul teritoriului comunei, dar şi intensitatea proceselor geomorfologice actuale şi stadiul de evoluţie al reliefului. Întocmirea unor hărţi analitice este impusă de necesităţi de ordin practic: ameliorarea terenurilor degradate, utilizarea optimă a terenurilor agricole, identificarea ariilor de vulnerabilitate geomorfologică. Dealurile Oaşului numite cu mai mult timp în urmă şi Dealurile Piemontane Oaşene extinse de la Târna Mare până la Seini sunt reprezentate printr-o fâşie îngustă situată la marginea vestica a munţilor Oaş.
Această fâşie de dealuri cuprinsă între limitele menţionate ,mai întâi evidenţiată şi ulterior ignorata in literatura de specialitate,trebuie înscrisă în unitatea Dealurile de Vest cel puţin din cateva motive: sub aspect geologic, se remarcă prezenţa unui aliniament de insule ale vulcanismului neogen(dacite şi andezite pannoniene) care dau şi altitudini mai ridicate faţă de arealele înconjurătoare (364m în Dealul Plescuţa);Între înălţimile menţionate şi Munţii Oaşului este situată ,de la nord la sud ,o fâşie de depozite panonniene şi cuaternare;pe faşa dinspre vest a insulelor amintite sunt prezente culturi de viţă de vie ,care şi arată un climat mai blând iar la partea superioara a acestora apare vegetaţia forestieră (stejar şi cer).

 

Ca urmare al caracteristicilor subliniate se desprinde concluzia că aceste înalţimi (cuprinse uneori sub denumirea de Munceii Oaşului), chiar daca sunt constituite din magmatite neogene, la care se alătură şi teritoriile mai coborâte din jur nu pot fi atribuite nici Munţilor Oaş şi nici câmpiei din vest motiv pentru care trebuie acceptată prezenţa unei unităţi de dealuri de la Târna Mare până la Seini respectiv Dealurile Oaşului.
Unitatea Dealurile Oaşului este despădurită pe spaţii întinse, terenurile agricole caracterizându-se prin frecvenţe ridicate, ocupate cu viţa de vie şi pomi fructiferi dintre care se remarcă prunul şi mărul.
Partea nordica a dealurilor formează un mic bazinet depresionar(Târna Mare -Bătarci), sculptat la poala vestică a Munţilor Oaş de către două văi scurte ce se îndreaptă câtre Tisa (Târna Mare - Bătarci), în sud şi parţial în vest fiind închis de înălţimile de magmatite neogene Pleşcuţa (364 m) şi Sirlau (328m ), comunicarea acestuia către Satu Mare relizându-se pe drumul rutier Bătarci - Turţ - Turulung. Condiţiile de favorabilitate climatică şi de sol din cuprinsul bazinetului, extins şi mai spre sud, la care se adaugă priceperea şi hărnicia populaţiei locale, au contribuit la formarea pe teritoriul comunelor Târna Mare, Bătarci şi Turţ a celui mai întins areal de cultură a capşunilor din România.

 

Diferenţieri teritoriale ale dispunerii complexelor vale-versant
Pentru sublinierea acestor diferenţieri s-a recurs la întocmirea de modele digitale de elevaţie (DEM), ale unor tentorii transilvane. S-a recurs la reprezentarea tridimensionale, deoarece permite redarea la un grad ridicat de expresivitate a trăsăturile de ansamblu ale reliefului, din care se pot deduce caracterele dinamicii, ale stadiului de evoluţie, ale conservării sau degradării unor forme de tipul suprafeţelor de nivelare.
Modelarea spaţială complexă permite analiza datelor spaţiale care conţin altimetria. Reprezentarea digitală a suprafeţei terenului se numeşte model digital de elevaţie al terenului sau model digital de elevaţie.

 

Hipsometria
Distribuţia altitudinală a formelor de relief, specifice unui teritoriu, se redă fidel cu ajutorul hărţii hipsometrice, denumita şi harta treptelor morfologice. Aceasta este o categorie reprezentare geomorfologică, care redă altimetria repartizată pe areale hipsometrice, derivate din particularităţile morfologiei unui teritoriu, ca efect al fragmentari verticale (M. Grigore, 1972). Cu alte cuvinte, pe harta hipsometrică, în funcţie de valorile alese conform scopului urmărit, se evidenţiază principalele trepte ale reliefului, generate în urma etapelor evolutive ale acestuia. Dintre formele de relief, care se remarcă prin planitatea si extinderea lor în suprafaţa, pe aceste hărţi, se remarcă cele din categoria suprafeţelor de nivelare, a teraselor şi ale unităţilor de lunci. Identificarea treptelor de relief şi cuprinderea lor în anumite clase valorice altitudinale, a întâmpinat unele dificultăţi, îndeosebi datorită diferenţierilor litostructurale si morfostructurale induse de vastitatea teritoriului. În aceste circumstanţe, treptele hipsometrice au fost stabilite pe baza informaţiilor furnizate de către hărţile topografice, a profilelor executate pe diverse aliniamente şi a observaţiilor din teren.
În funcţie de valorile altitudinii minime (133 m) şi maxime (529m), pentru a se putea cuprinde şi reprezenta pe harta cât mai eficient treptele de relief rezultate în urma evoluţiei teritoriului, au fost stabilite un număr de zece clase altitudinale.
Histograma repartiţiei procentuale a reliefului pe trepte hipsometrice, prezintă o asimetrie evidentă, data de ponderea ridicată a suprafeţelor specifice treptei altimetrice cuprinsă între 100 şi 200 m.
Din analiza acestei repartiţii a urmăririi ei pe harta hipsometrică se desprind următoarele:
- treapta altitudinală de 100 - 200 m se întâlneşte în lungul pârâului Batarcia, valea Nemţilor,Valea Dobrusei şi valea Zanoaga,Dealu Comoara 191,6m

- treata de 200-350 m se intalneste în jurul măgurilor şi a dealurilor din est, vârful Brazi 333,9m, vârful Cetaţuia 314,lm, Dealul Sirlău.
- treapta de la 350 - 500 m se intalneste in partea de sud :Dealul Plescuta 363,6m,varful Plescut 351m,vârful Tamaseni 383,3m,dealu viilor 359,1m,vârful Bailor 402,5m, Magura Bătarci 481,4m,La Rădăcini 491,4m,vârful Mitru 477,7m,dealu lung 354,1m
- treapta de la 500 - 600 m cuprinde valorile altitudinale cele mai mari şi se întâlneşte în partea de sud-est a comunei Măgura 529m
Sub aspectul utilizării practice, harta hipsometrică, atunci când treptele de relief expuse sunt reprezentative scopului urmărit, ofera informaţii veridice, în vederea proiectării amenajarii şi întreţinerii diverselor obiective din categoria aşezărilor, căilor de comunicaţii, zonării producţiei agricole, exploatarii si întreţinerii fondului forestier etc.

 

Energia de relief
Exprimarea profunzimii până la care a pătruns eroziunea liniară, datorată preponderent apelor curgătoare, se realizeaza cu ajutorul parametrului cunoscut sub denumirea de adâncimea fragmentării reliefului. Valorile acestuia, prin faptul că exprimă diferenţa dintre altitudinile absolute şi relative oferă informaţii despre fragmentarea verticală a reliefului, datorată îndeosebi proceselor de eroziune liniară precum şi despre înălţimea relativă a versanţilor.
Hărţile pe care se exprimă acest parametru, sunt întâlnite sub mai multe denumiri: harta adâncimii fragmentării reliefului, harta energiei reliefului, harta intensităţii fragmentarii verticale, harta adâncimii bazelor locale de eroziune, harta înalţimilor relative, harta depărtării fata de talveg etc.
În cazul comunei Bătarci valorile adâncimii fragmentării reliefului, exprimă în linii mari intensitatea eroziunii liniare (fluviale), desfăşurată preponderent sub influenţa condiţionărilor litostructurale, neotectonice şi hidroclimatice.
Datorită neuniformităţii acestora, suprafeţele aparţinătoare diferitelor valori sunt repartizate neuniform şi au o pondere diferită, de la o subunitate la alta a spaţiului comunei.
Adâncimea fragmentării reflectă gradul de adâncire al văilor în funcţie de nivelul de bază local, fiind dependentă de alcătuirea litologică şi stadiul de evoluţie al regiunii. Aceasta este cea care coordoneaza ritmul denudării.
Există o diversitate a valorilor energiei reliefului pe cuprinsul teritoriului comunei Bătarci, lucru care a condus la conturarea a trei categorii de areale:

- areale cu energie de relief cuprinsă între 0-50 m, cu potenţial redus de manifestare a proceselor morfodinamice. Acestea corespund şesurilor aluviale ale bazinului mediu şi inferior al praului Bătarci ,valea Dobrusei şi în partea de sud a comunei;
- areale cu energie de relief cuprinsă între 50-150 m, cu potenţial morfodinamic moderat ce caracterizează cele doua trepte de glacis şi ocupă suprafaţa cea mai extinsă;
- areale cu energie de relief cuprinsă între 150-300 m, prezintă potenţial ridicat de manifestare a proceselor actuale. Acestea se suprapun contactului dintre formaţiunile piemontane şi cele ale magmatitelor neogene. Energia de relief este cuprinsă între 30-60 m, mai redusa în Sirlău şi Tămăşeni şi mai ridicată în Bătarci şi Comlausa şi în acest caz, cunoaşterea repartiţiei în teritoriu a valorilor acestui parametru are aplicabilitate practică. Astfel, amenajările complexe specifice bazinelor morfohidrografice sunt influenţate de ritmul şi intensitatea procesului de fragmentare a reliefului.

 

Densitatea fragmentarii reliefului
La rândul lor, valorile acestui parametru, care mai este cunoscut şi sub denumirea de fragmentarea orizontală a reliefului, exprimă gradul de discontinuitate generat în planul orizontal al suprafeţelor morfologice din cadrul unui teritoriu, ca efect al modelării şi compartimentării acestuia prin acţiunea factorilor exogeni (M. Grigore, 1979). Valorile diferenţiate a fragmentării orizontale a reliefului, sunt datorate alternanţei extrem de variabile şi diferite, pe care culoarele de văi şi unităţile interfluviale, le înregistrează la suprafaţa scoarţei terestre. Cu cât alternanţa este mai frecventă, cu atât creşte şi valoarea densităţii fragmentării reliefului, existând prin urmare, o relaţie de intercondiţionare între acestea.
Pentru calculul densităţii fragmentarii reliefului este necesar sa se considere lungimea tuturor formelor negative, care având un talveg elementar, au capacitatea de a orienta şi organiza scurgerea (I. Zavoianu, 1978). De aceea se face diferenţa între analiza densităţii reţelei hidrografice (care în general se referă numai la reţeaua permanentă) şi a densităţii de drenaj; comparativ între acestea există diferenţe destul de mari. Tocmai din aceasta cauză, densitatea de drenaj are valori superioare în comparaţie cu densitatea reţelei hidrografice. Atât densitatea reţelei hidrografice, cât şi cea de drenaj redau raportul existent, între lungimea reţelei de râuri şi suprafaţa bazinului respectiv, reprezentând sub aspect funcţional, capacitatea unei reţele de a drena un teritoriu.
Valorile densităţii de drenaj, oferă informaţii şi despre capacitatea de evacuare a sistemelor fluviale. Bazinele hidrografice care au valori ridicate ale acestui parametru, dispun de o capacitate sporită de drenare a apelor provenite din precipitaţii în comparaţie cu bazinele care au aceeasi suprafaţă), unde densitatea de drenaj prezintă valori red use.

Urmărirea valorilor acestui parametru, comuna Bătarci, dezvăluie legătura stransă care există, între densitatea de drenaj si conditiile fizico-geografice. Dintre acestea, cea mai mare influenţă asupra dimensionarii a avut-o litologia, la care s-au adaugat apoi şi alţi factori precum structura, tectonica, relieful, gradul de împădurire etc.
Valoarea medie a fragmentării orizontale este de 0,51 km/km , in timp ce cea maxima este 5,5 km/km2. Diferenţa mare care există între acestea a determinat alegerea a unui număr de unsprazece clase valorice.
Suprafeţe cu valori ale fragmentării orizontale a reliefului cuprinse între 0 şi 0,5 km/km2 sunt prezente în majoritatea subunităţilor, ele deinand ponderi mai ridicate îndeosebi în: bazinul mediu al pârâului Bătarci,estul satului Bătarci,dealul Plescuta, sudul şi vestul satului Sirlau,Magura Bătarci şi extremitatea nord-estica a comunei.
Teritorii cu valori cuprinse între 0,5 - 1 si' 1 - 1,5 km/km" sunt specifice urmatoarelor zone: Valea Nemţilor,Dealul Comoara,în sud-estul satului Tămăşeni,bazinul mediu al pârâului Stramba
Suprafeţe aparţinând urmatoarelor clase valorice (1,5 - 2 si 2 - 2,5 km/km2) sunt reprezentative în partea superioară a văilor Dobruşa şi Zanoaga, la confluenţa Dobruşei cu Bătarciul,Valea Batarcelu extremitatea sudică a comunei.

Densitaţi ale fragmentării orizontale cuprinse între 2,5 - 3 si 3 - 3,5 km/km se întalnesc în: bazinul superior al pârâului Bătarci, aparte superioară a pârâului Stramba,bazinul inferior al Pârâului Bătarci şi al Văi Dobruşa (valori ridicate date de alternanţa nisipurilor şi pietrişurilor cuaternare)
Valorile cele mai ridicate ale fragmentării orizontale (>3,5 km/km ) ocupă suprafeţe restrânse şi se întalnesc îndeosebi în: bazinul mediu al Pârâului Bătarci şi al Vai Dobruşa (unde predomina nisipurile)

 

VEGETAŢIA ŞI FAUNA
Principalele trasături ale învelişului vegetal din comuna Bătarci sunt condiţionate de poziţia în climat temperat, de variaţiile temperaturii şi umidităţii în raport cu latitudinea şi altitudinea. Variaţiile locale, accentuate de regimul termic, hidric sau trofic al biotopurilor conduc la formarea unor unităţi vegetale cu caracter local.
Analizată în raport cu factorii de bază, vegetaţia din comuna Homoroade se încadreaza în zona nemorală, etajul pădurilor de foioase. Topoclimatul relativ mai aspru din dealurile piemontane şi versanţii vestici ai Muntilor Oaş cu o medie anuală a temperaturii de 8°C şi precipitaţii de peste 800 milimetri explică extensiunea pădurilor de fag, fag şi gorun, care numai spre baza trece în păduri de gorun pur. Rolul rocii, structurii şi tectonicii a fost minim în comparaţie cu influenţa maselor de aer umed din apus. Pe suprafeţe restrânse se găsesc şi formaţiuni de vegetaţie azonale de-a lungul văilor.


Vegetaţia lemnoasa
Fondul forestier al comunei ocupă o suprafaţă destul de mare din teritoriul comunei. Acest procent este mai mare decat cel înregistrat la nivelul ţării (27%).
Pădurile au o extensiune mai mare în partea estică a comunei, pe versanţii dealurilor piemontane şi a măgurii, în timp ce în partea vestică şi sudică ocupă suprafeţe restrânse pe interfluviile dealurilor. Altitudinile mai reduse şi inclinarile mai mici ale versanţilor au determinat defrişarea pădurilor şi transformarea suprafeţelor în terenuri agricole şi fâneţe.
Pădurea de fag ocupă sectorul dealurilor înalte. Alături de fag (Fagus sylvatica), un arbore de climat racoros, cu nuanţe oceanice a cărui limite estice se găsesc pe teritoriul ţării noastre se gaseşte molid (Picea abies), gorun (Quercum petraea), paltin (Acer pseudoplatanus) s. a. Pe văi apare aninul (Alnus glutinosa), iar în locurile umede se formează pe suprafeţe puţin Întinse mlaştini ierboase cu rogozuri sau pipiriguri. Făgetele sunt păduri umbroase de aceea stratul arbusiv lipseşte sau este slab reprezentat: lemn câinesc (Ligustrum vulgare), cornul (Cornus mas), sângerul (Cornus sanguinea).
Pe versanţii cu pante mai mari şi soluri mai puţin profunde, acide, formate pe roci cristaline se dezvoltă o flora acidofila. Stratul ierbos este bine dezvoltat şi reprezentat de paiuşul de pădure (Festuca sylvatica), firuţa de pădure (Poa nemoralis), macrişul iepurelui (Oxalis acetosella), trestia de pădure (Calamagrostis arundinacea), muşchii. Făgetele cu flora acidofila sunt puţin productive (400 mc/ha la 1000 ani).
Pădurea de gorun (Quercus petraea) din regiune este instalată în general pe soluri luvice. În partea superioară apare în amestec cu fagul. Pădurile de amestec nu mai sunt atât de umbroase, totusi stratul de arbuşti este înca slab dezvoltat, iar muşchii sunt mai rari. Aceste tipuri de păduri au o producţie destul de ridicată de lemn (500-600 mc/ha la 100 ani).
În pădurile de gorun apar puţine exemplare de stejar (Quercus robur), cer (Quercus cerris), garnita (Quercus frainetto), tei (Tillia tomentosa, Tillia cordata). Stratul arbusiv este bine reprezentat: alun (Corylus avellana), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), soc (Sombucus nigra), porumbar (Prunus spinosa), maces (Rosa canina). În vegetaţia ierboasă predomina sânzienele galbene (Galium verum), cucuţa de pădure (Galium schaltesii), stejărelul (Veronica chamaedrys) etc. Muşchii lipsesc sau se găsesc în cantităţi mici, bine adaptaţi la uscăciune.
Pădurile de stejar se găsesc în partea sudică şi estică a comunei şi sunt alcătuite din stejar pedunculat (Quercus robur), cer (Quercus cerris), garnita (Quercus frainetto), şi în mica măsura gorun (Quercus petraea). Stejarul pedunculat este mai bine adaptat la amplitudinile termice si la variaţiile de umiditate destul de accentuate.

 

Vegetatia ierboasa
Pajiştile felurite cu fâneţe şi păşuni naturale ocupă o suprafaţa de 1209 ha, ceea ce reprezintă 20,23% din totalul comunei Bătarci. Ele s-au format în cea mai mare parte prin defrişarea pădurilor. Pajiştile cu Agrostis tenuis sunt instalate pe locul gorunetelor şi au în compoziţie specii mezofile (Festuca pratensis, Cynosurus cristatis, Poa pratensis, Tryfolium campestre), cât şi specii xeromezofile (Medicago falcata, Thynus pannonicus). Producţia de masă vegetală este de 2700 kg/ha/an.
Pajiştile cu Festuca rupicola, specifice piemonturilor vestice cuprinde barboasa (Botriochloa ischaemum), paius (Festuca pratensis), Agrostis tenuis, Adonis vernalis cu o producţie de masă vegetală de 2200 kg/ha/an.
Vegetaţia luncilor este formată în condiţii ecologice deosebite: inundaţii periodice, apropierea apelor freatice de suprafaţă, umiditatea mare a aerului. Speciile sunt hidrofile sau mezofile: iarba câmpului (Agrostis alba), firuta (Poa pratensis), pinul (Agropyrum rupens) la care se adauga numeroase specii de trifoi. Producţia pajiştilor de luncă este de 3000 kg/ha/an. Fertilizarea mai ridicată a solurilor a dus însa la transformarea lor în terenuri agricole.

Ca expresie a evoluţiei biologice şi a condiţiilor naturale actuale, fauna teritoriului aferent comunei Bătarci se încadrează în provincia dacică. Aceasta provincie zoogeografica are o faună central europeană cu numeroase endemisme.
Biotopul cuprinde mamifere: căprioare (Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europaeus), lupul (Canis lupus), veveriţa (Saurus vulgaris), pisica sălbatică (Felis silvestris); păsări: turturica (Sreptopelia turtus), cinteza (Fringilla montifringilla), cucul (Cuculus canorus), ciocanitoarea pestriţă (Dendrocopos medius), piţigoiul mare (Parus major); reptile: şopârla (Lacerta vivipara), broasca săritoare (Rana dalmatina) s.a.
Din biotopul pajiştilor se remarcă numeroase rozătoare: şoarecele pitic (Micromys minutus pratensis), şoarecele subteran (Pitymeis subterraneus), chiţcanul de câmp (Crocidura leucodon), popandaul (Cittelus cittelus), hârciogul (Criceteus criceteus); reptile: şopârla (Lacerta taurica), şarpele rău (Coluber caspuis), broasca râioasă (Bufo viridis); păsări: potamichea (Perdix perdix), ciocârlia (Callandrella brachydactyla); mamifere: dihorul (Mustela eversmanni), iepurele (Lepus europaeus); insecte: greierele (Dinarchus dasypus), călugăriţa (Mantis religiosa), fluturele (Vanessa atalanta) s. a.
Văile şi pârâiele ce strabăt teritoriul comunei au debite reduse, în perioadele calde şi secetoase acestea scad mult uneori până la secare ne-putând asigura condiţii favorabile unei faune piscicole.
În ceea ce priveşte efectivele existente din speciile de vânat principal se apreciază că acestea sunt foarte reduse în comparaţie cu efectivele optime.