Adresa: str. Principală nr. 50, 447030 Batarci, jud. Satu Mare

Tel.: 0261-837024 Fax: 0261-837033 Email: primaria_batarci@yahoo.com
Categorie
De la:
Pana la:
Reseteaza filtrele [x]

Pagini

Mesaje și urări de Sărbători

Lumina si căldura Paștelui să ne încălzească sufletele , să ne lumineze mintile , să ne deschidă inimile spre credință și iertare . Să fim mai buni să ne bucurăm de frumusețea lucrurilor care ne înconjoară și să dăruim iubire celor dragi . Hristos a înviat !
Un paște fericit vă dorește primarul comunei Bătarci , Consiliul Local al comunei și angajații primăriei.
 
Ziua eroilor , o sarbatoare dedicata eroilor cunoscuti si necunoscuti , cazuti in lupta de-a lungul veacurilor pentru credinta , libertate , dreptate , pentru apararea si reintregirea neamului. Cinstirea celor care si-au dat viata pentru aceste sfinte idealuri se savarseste de aproape un secol , inca din 1920, cand sa stabilit ca Ziua Eroilor sa fie sarbatorita cu prilejul Zilei Inaltarii Domnului Isus Hristos , data decretata sarbatoare nationala a poporului roman.
Si pentru ca azi este o sarbatoare imparateasca , Inaltarea Domnului voi incheia cu salutul crestinesc : Hristos s-a Inaltat!
 
PRIMARUL COMUNEI BATARCI
TOMA VASILE ADRIAN
 
Cu ocazia noului an doresc tuturor locuitorilor comunei Batarci  un AN NOU FERICIT plin de bucurii si realizari pe toate planurile , multa sanatate , fericire si implinirea tuturor dorintelor.
LA MULTI ANI 2015!
 
PRIMARUL COMUNEI BATARCI
TOMA VASILE ADRIAN

06 June 2018
Revista Comoara

06 June 2018
Economia

06 June 2018
Istoricul localității

Teritoriul actual al comunei Bătarci a fost locuit din timpurile străvechi. Vestigiile arheologice şi piesele de tezaur găsite în locul numit "Vălceaua Gâştii"din dealurile Bătarcelului amintesc ca pe aceste meleaguri au trecut şi alte populaţii.
Atestarea documentară a satului sau moşiei Bătarci datează din anul 1378, din timpul lui Ludovic cel Mare / Nagy Layos care, prin document impărătesc, a instalat pe voievozii Drag şi loan în posesiunea moşiilor din Bătarci.
Numele comunei Bătarci provine de la numele văii sau pârâul ce trece prin centrul satului Bătarci "Valea Bătarciului" de unde Batharci - Bătarci.
În vechime Bătarciul a aparţinut domeniului "Cetatea Nyolok" - cetetea casei împărateşti din acele timpuri care în urma năvălirilor barbare a fost distrusă.
Tamaşeni s-a înfiinţat tot în anul 1378 fiind unul din domeniile contelui Tamas de unde vine şi numele.
În perioada înfiinţării celor 2 sate, Bătarci şi Tămăşeni, adica secolele XIV -XV, dealul ce desparte cele 2 sate „Cetaţuia" exista o cetate fortificată cu ziduri de piatră care domina comunicaţiile cu Halmeu - Bătarci - Târna Mare - Seleus. Legenda spune ca în timpul năvălirilor barbare şi tătare din acea vreme contele Tamas şi sătenii din Tamaseni s-au refugiat în cetate şi de acolo au opus o dârza rezistenţa năvălitorilor. Urme ale cetăţii se văd şi azi în vârful dealului cetaţuie „Varhegy".
Cel de-al treilea sat al comunei - Comlauşa datează din anul 1574. În anumite perioade ale istoriei satul Comlausa a fost şi centru comunat, existând şi comuna Comlausa.
Satul Sirlău a apărut în urmă cu aproximativ 190 ani adică prin anul 1816-1818 fiind un cătun cu câteva case. Daca cele 3 sate Bătarci, Tămăşeni şi Comlausa s-au format pe şoseaua Halmeu - Târna Mare, satul Sărlau s-a format la poalele dealului Halmieţii pe un drum ce lega odinioară aceste meleaguri.
Tradiţia veche spune că întemeietor al Bătarciului ar fi Toma Lup din Berbeşti (Maramureş) care, fugind de autorităţile locale, s-a stabilit pe aceste locuri.
În diplomele lui Ludovic cel Mare se vorbeşte de locuitorii vechi ai acestor aşezări cu numele de Toma, Ciorba, Sarca, Pop şi Racsan.
În 1780 se amintesc patru centre mai mari: Turf, Gherta Mică, Gherta Mare şi Bătarci.
Dacă în primele trei localităţi se vorbea limba română şi maghiară, în Bătarci se vorbea în acea vreme numai româneşte. Bătarci se spune ca a primit numele înca din timpul năvălirii tătarilor, respectiv "vad" unde batarcenii i-au stramtorat, batut şi alungat pe tătari.
Înca de la întemeierea lor în satele Bătarci, Comlauşa şi Şirlău limba vorbită a fost româna, iar în satul Tămăşeni maghiara. În veacul trecut tradiţia spune ca înte locuitorii satelor Tamaseni şi Bătarci ar fi fost o mare bătalie cu furci, topoare şi coase. Sprijiniţi de autorităţi locuitorii din Tămăşeni ar fi caştigat şi pus stăpânire pe unele terenuri de lângă cetăţuie, respective Hat şi Fauristi.
Numele cele mai frecvente din satul Comlausa sunt Paul, Ciorba, Dan, Copcea, Toma, Mandrut, Stan, Grigoraş. În satul Sirlau cele mai răspândite sunt Paul, Ciorba, Batin, iar în Tămăşeni Balog, Tamaş, Egyed, Vaszka.

06 June 2018
Relieful și vegetația

Trasaturile litologico-structurale şi evoluţia paleogeomorfologică
Caracteristici geologice ale substratului
Formarea şi evoluţia paleogeografică a teritoriului comunei este incontestabil legată de dinamica procesului de ridicare a întregii faţade estice a României. Către sfârşitul Panonianului odata cu acţiunea mişcărilor rhodanice, s-a schiţat şi a acţionat procesul de ridicare a întregii faţade vestice a României, astfel încât în Pleistocen, regiunea a devenit uscat prin retragerea spre vest a apelor Mării Panonice, în acest fel având loc instalarea reţelei hidrografice, care a contribuit la compartimentarea unităţii şi formarea reliefului actual.
În cuprinsul zonei de dealuri, alături de relieful format pe depozitele miocene şi cuaternare, se pun în evidenţă cunoscutele culmi şi măguri de sedimentar mezozoic şi măguri ale eruptivului miocen din Dealurile Oaşului (Măgura Bătarci 481,4m) rămase la suprafaţa în urma scufundărilor datorate evenimentului Styrian, acestea fiind marginite aproape peste tot de formaţiuni sedimentare miocene. Datorită modalităţii de evoluţie (scufundarea şi fragmentarea badeniana urmată de depunerea unor sedimente destul de groase şi apoi îndepărtarea unei bune părţi din ele). Dealurile de Vest se prezinta sub forma unor coline şi poduri relativ clar exprimate care constituie o continuare a spaţiului montan din vecinătate. Altitudinal unitatea de dealuri, în conformitate cu înăţimile marginii vestice ale munţilor Oaş se caracterizează prin valori reduse.
Erupţiile pannoniene prezintă un caracter predominant andezitic Vulcanismul evoluează către un magmatism final mai bazic care s-a manifestat prin importante curgeri de lavă de andezite bazaltoide.
Andezitul cuartifer conţine de regulă piroxen, hornblenda opacizată şi cristale mici de cuarţ. Acest andezit este în mare parte transformat hidrotermal fiind adularizat, sericitizat, silicifiat şi carbonatat.

Andezitul bazaltoid ocupă suprafeţele cele mai întinse din munţii vulcanici Oaş. Aceste andezite se găsesc răspândite în partea de est şi nord a comunei. Andezitul bazatoid are o culoare neagră, iar structura porfirică este greu vizibilă megascopic, acest andezit nu este afectat de transformări hidrotermale.

Panonianul apare în facies detritic de farm, reprezentat prin nisipuri şi gresii care local ajung direct pe cristalin. Panonianul superior are cea mai mare dezvoltare având caracter tansgresiv şi începe prin bancuri de nisip care spre larg trec în marne. Apare şi la zi în sud-estul Câmpiei Someşului. Spre vest se scufundă sub depozitele cuaternare.
În Pliocenul superior s-au depus pietrişuri de cuarţ formate din cristalinul masivului care uneori este sortat având grosimi de câţiva metri până la cateva zeci de metri. Pietrişul este depus în condiţii de piemont şi nu este cimentat. Spre partea superioară depozitele devin din ce în ce mai fine şi amestecate cu argile roşii.
Cuaternarul cuprinde depozite pleistocene şi holocene variate ca litologie, deluvial-eluviale şi glacisuri pe contrapantele cristalinului, aluviuni pe albiile majore ale râurilor.
Pleistoceni inferior există numai în adâncime. Pleistocenul superior este alcătuit din argile şi nisipuri argiloase. În zona de bordură spre câmpie s-au format depozite deluvial-proluviale de tipul argilelor roşeate ce au uneori pietrişuri marunte cristaline din Dealurile de Vest, dar mai ales concreţiuni feromagnetice.
Holocenu este reprezentat prin depozite aluvionare de luncă (pietriş, nisip, maluri). Zonele de luncă sunt acoperite cu material argilos de origine deluviala ce favorizează stagnarea apei.

Aspecte morfometrice şi morfologice ale reliefului
Trăsăturile fizionomice ale reliefului actual sunt definite de modul în care denudaţia şi în special eroziunea fluviatilă au modelat substratul în relaţie cu tectonica subasmentului (magmatitele neogene ,vulcanism-formaţiuni piemontane, formaţiuni piemontane-seriile piemontane panoniene) precum şi cele locale impuse de panta, expoziţia versanţilor, utilizarea terenurilor etc.
În vederea evidenţierii lor au fost întocmite evaluări cartografice, morfologice şi morfometrice. Ele evidenţiază distribuţia spaţială a formelor de relief în cuprinsul teritoriului comunei, dar şi intensitatea proceselor geomorfologice actuale şi stadiul de evoluţie al reliefului. Întocmirea unor hărţi analitice este impusă de necesităţi de ordin practic: ameliorarea terenurilor degradate, utilizarea optimă a terenurilor agricole, identificarea ariilor de vulnerabilitate geomorfologică. Dealurile Oaşului numite cu mai mult timp în urmă şi Dealurile Piemontane Oaşene extinse de la Târna Mare până la Seini sunt reprezentate printr-o fâşie îngustă situată la marginea vestica a munţilor Oaş.
Această fâşie de dealuri cuprinsă între limitele menţionate ,mai întâi evidenţiată şi ulterior ignorata in literatura de specialitate,trebuie înscrisă în unitatea Dealurile de Vest cel puţin din cateva motive: sub aspect geologic, se remarcă prezenţa unui aliniament de insule ale vulcanismului neogen(dacite şi andezite pannoniene) care dau şi altitudini mai ridicate faţă de arealele înconjurătoare (364m în Dealul Plescuţa);Între înălţimile menţionate şi Munţii Oaşului este situată ,de la nord la sud ,o fâşie de depozite panonniene şi cuaternare;pe faşa dinspre vest a insulelor amintite sunt prezente culturi de viţă de vie ,care şi arată un climat mai blând iar la partea superioara a acestora apare vegetaţia forestieră (stejar şi cer).

Ca urmare al caracteristicilor subliniate se desprinde concluzia că aceste înalţimi (cuprinse uneori sub denumirea de Munceii Oaşului), chiar daca sunt constituite din magmatite neogene, la care se alătură şi teritoriile mai coborâte din jur nu pot fi atribuite nici Munţilor Oaş şi nici câmpiei din vest motiv pentru care trebuie acceptată prezenţa unei unităţi de dealuri de la Târna Mare până la Seini respectiv Dealurile Oaşului.
Unitatea Dealurile Oaşului este despădurită pe spaţii întinse, terenurile agricole caracterizându-se prin frecvenţe ridicate, ocupate cu viţa de vie şi pomi fructiferi dintre care se remarcă prunul şi mărul.
Partea nordica a dealurilor formează un mic bazinet depresionar(Târna Mare -Bătarci), sculptat la poala vestică a Munţilor Oaş de către două văi scurte ce se îndreaptă câtre Tisa (Târna Mare - Bătarci), în sud şi parţial în vest fiind închis de înălţimile de magmatite neogene Pleşcuţa (364 m) şi Sirlau (328m ), comunicarea acestuia către Satu Mare relizându-se pe drumul rutier Bătarci - Turţ - Turulung. Condiţiile de favorabilitate climatică şi de sol din cuprinsul bazinetului, extins şi mai spre sud, la care se adaugă priceperea şi hărnicia populaţiei locale, au contribuit la formarea pe teritoriul comunelor Târna Mare, Bătarci şi Turţ a celui mai întins areal de cultură a capşunilor din România.

Diferenţieri teritoriale ale dispunerii complexelor vale-versant
Pentru sublinierea acestor diferenţieri s-a recurs la întocmirea de modele digitale de elevaţie (DEM), ale unor tentorii transilvane. S-a recurs la reprezentarea tridimensionale, deoarece permite redarea la un grad ridicat de expresivitate a trăsăturile de ansamblu ale reliefului, din care se pot deduce caracterele dinamicii, ale stadiului de evoluţie, ale conservării sau degradării unor forme de tipul suprafeţelor de nivelare.
Modelarea spaţială complexă permite analiza datelor spaţiale care conţin altimetria. Reprezentarea digitală a suprafeţei terenului se numeşte model digital de elevaţie al terenului sau model digital de elevaţie.

Hipsometria
Distribuţia altitudinală a formelor de relief, specifice unui teritoriu, se redă fidel cu ajutorul hărţii hipsometrice, denumita şi harta treptelor morfologice. Aceasta este o categorie reprezentare geomorfologică, care redă altimetria repartizată pe areale hipsometrice, derivate din particularităţile morfologiei unui teritoriu, ca efect al fragmentari verticale (M. Grigore, 1972). Cu alte cuvinte, pe harta hipsometrică, în funcţie de valorile alese conform scopului urmărit, se evidenţiază principalele trepte ale reliefului, generate în urma etapelor evolutive ale acestuia. Dintre formele de relief, care se remarcă prin planitatea si extinderea lor în suprafaţa, pe aceste hărţi, se remarcă cele din categoria suprafeţelor de nivelare, a teraselor şi ale unităţilor de lunci. Identificarea treptelor de relief şi cuprinderea lor în anumite clase valorice altitudinale, a întâmpinat unele dificultăţi, îndeosebi datorită diferenţierilor litostructurale si morfostructurale induse de vastitatea teritoriului. În aceste circumstanţe, treptele hipsometrice au fost stabilite pe baza informaţiilor furnizate de către hărţile topografice, a profilelor executate pe diverse aliniamente şi a observaţiilor din teren.
În funcţie de valorile altitudinii minime (133 m) şi maxime (529m), pentru a se putea cuprinde şi reprezenta pe harta cât mai eficient treptele de relief rezultate în urma evoluţiei teritoriului, au fost stabilite un număr de zece clase altitudinale.
Histograma repartiţiei procentuale a reliefului pe trepte hipsometrice, prezintă o asimetrie evidentă, data de ponderea ridicată a suprafeţelor specifice treptei altimetrice cuprinsă între 100 şi 200 m.
Din analiza acestei repartiţii a urmăririi ei pe harta hipsometrică se desprind următoarele:
- treapta altitudinală de 100 - 200 m se întâlneşte în lungul pârâului Batarcia, valea Nemţilor,Valea Dobrusei şi valea Zanoaga,Dealu Comoara 191,6m

- treata de 200-350 m se intalneste în jurul măgurilor şi a dealurilor din est, vârful Brazi 333,9m, vârful Cetaţuia 314,lm, Dealul Sirlău.
- treapta de la 350 - 500 m se intalneste in partea de sud :Dealul Plescuta 363,6m,varful Plescut 351m,vârful Tamaseni 383,3m,dealu viilor 359,1m,vârful Bailor 402,5m, Magura Bătarci 481,4m,La Rădăcini 491,4m,vârful Mitru 477,7m,dealu lung 354,1m
- treapta de la 500 - 600 m cuprinde valorile altitudinale cele mai mari şi se întâlneşte în partea de sud-est a comunei Măgura 529m
Sub aspectul utilizării practice, harta hipsometrică, atunci când treptele de relief expuse sunt reprezentative scopului urmărit, ofera informaţii veridice, în vederea proiectării amenajarii şi întreţinerii diverselor obiective din categoria aşezărilor, căilor de comunicaţii, zonării producţiei agricole, exploatarii si întreţinerii fondului forestier etc.

Energia de relief
Exprimarea profunzimii până la care a pătruns eroziunea liniară, datorată preponderent apelor curgătoare, se realizeaza cu ajutorul parametrului cunoscut sub denumirea de adâncimea fragmentării reliefului. Valorile acestuia, prin faptul că exprimă diferenţa dintre altitudinile absolute şi relative oferă informaţii despre fragmentarea verticală a reliefului, datorată îndeosebi proceselor de eroziune liniară precum şi despre înălţimea relativă a versanţilor.
Hărţile pe care se exprimă acest parametru, sunt întâlnite sub mai multe denumiri: harta adâncimii fragmentării reliefului, harta energiei reliefului, harta intensităţii fragmentarii verticale, harta adâncimii bazelor locale de eroziune, harta înalţimilor relative, harta depărtării fata de talveg etc.
În cazul comunei Bătarci valorile adâncimii fragmentării reliefului, exprimă în linii mari intensitatea eroziunii liniare (fluviale), desfăşurată preponderent sub influenţa condiţionărilor litostructurale, neotectonice şi hidroclimatice.
Datorită neuniformităţii acestora, suprafeţele aparţinătoare diferitelor valori sunt repartizate neuniform şi au o pondere diferită, de la o subunitate la alta a spaţiului comunei.
Adâncimea fragmentării reflectă gradul de adâncire al văilor în funcţie de nivelul de bază local, fiind dependentă de alcătuirea litologică şi stadiul de evoluţie al regiunii. Aceasta este cea care coordoneaza ritmul denudării.
Există o diversitate a valorilor energiei reliefului pe cuprinsul teritoriului comunei Bătarci, lucru care a condus la conturarea a trei categorii de areale:

- areale cu energie de relief cuprinsă între 0-50 m, cu potenţial redus de manifestare a proceselor morfodinamice. Acestea corespund şesurilor aluviale ale bazinului mediu şi inferior al praului Bătarci ,valea Dobrusei şi în partea de sud a comunei;
- areale cu energie de relief cuprinsă între 50-150 m, cu potenţial morfodinamic moderat ce caracterizează cele doua trepte de glacis şi ocupă suprafaţa cea mai extinsă;
- areale cu energie de relief cuprinsă între 150-300 m, prezintă potenţial ridicat de manifestare a proceselor actuale. Acestea se suprapun contactului dintre formaţiunile piemontane şi cele ale magmatitelor neogene. Energia de relief este cuprinsă între 30-60 m, mai redusa în Sirlău şi Tămăşeni şi mai ridicată în Bătarci şi Comlausa şi în acest caz, cunoaşterea repartiţiei în teritoriu a valorilor acestui parametru are aplicabilitate practică. Astfel, amenajările complexe specifice bazinelor morfohidrografice sunt influenţate de ritmul şi intensitatea procesului de fragmentare a reliefului.

Densitatea fragmentarii reliefului
La rândul lor, valorile acestui parametru, care mai este cunoscut şi sub denumirea de fragmentarea orizontală a reliefului, exprimă gradul de discontinuitate generat în planul orizontal al suprafeţelor morfologice din cadrul unui teritoriu, ca efect al modelării şi compartimentării acestuia prin acţiunea factorilor exogeni (M. Grigore, 1979). Valorile diferenţiate a fragmentării orizontale a reliefului, sunt datorate alternanţei extrem de variabile şi diferite, pe care culoarele de văi şi unităţile interfluviale, le înregistrează la suprafaţa scoarţei terestre. Cu cât alternanţa este mai frecventă, cu atât creşte şi valoarea densităţii fragmentării reliefului, existând prin urmare, o relaţie de intercondiţionare între acestea.
Pentru calculul densităţii fragmentarii reliefului este necesar sa se considere lungimea tuturor formelor negative, care având un talveg elementar, au capacitatea de a orienta şi organiza scurgerea (I. Zavoianu, 1978). De aceea se face diferenţa între analiza densităţii reţelei hidrografice (care în general se referă numai la reţeaua permanentă) şi a densităţii de drenaj; comparativ între acestea există diferenţe destul de mari. Tocmai din aceasta cauză, densitatea de drenaj are valori superioare în comparaţie cu densitatea reţelei hidrografice. Atât densitatea reţelei hidrografice, cât şi cea de drenaj redau raportul existent, între lungimea reţelei de râuri şi suprafaţa bazinului respectiv, reprezentând sub aspect funcţional, capacitatea unei reţele de a drena un teritoriu.
Valorile densităţii de drenaj, oferă informaţii şi despre capacitatea de evacuare a sistemelor fluviale. Bazinele hidrografice care au valori ridicate ale acestui parametru, dispun de o capacitate sporită de drenare a apelor provenite din precipitaţii în comparaţie cu bazinele care au aceeasi suprafaţă), unde densitatea de drenaj prezintă valori red use.

Urmărirea valorilor acestui parametru, comuna Bătarci, dezvăluie legătura stransă care există, între densitatea de drenaj si conditiile fizico-geografice. Dintre acestea, cea mai mare influenţă asupra dimensionarii a avut-o litologia, la care s-au adaugat apoi şi alţi factori precum structura, tectonica, relieful, gradul de împădurire etc.
Valoarea medie a fragmentării orizontale este de 0,51 km/km , in timp ce cea maxima este 5,5 km/km2. Diferenţa mare care există între acestea a determinat alegerea a unui număr de unsprazece clase valorice.
Suprafeţe cu valori ale fragmentării orizontale a reliefului cuprinse între 0 şi 0,5 km/km2 sunt prezente în majoritatea subunităţilor, ele deinand ponderi mai ridicate îndeosebi în: bazinul mediu al pârâului Bătarci,estul satului Bătarci,dealul Plescuta, sudul şi vestul satului Sirlau,Magura Bătarci şi extremitatea nord-estica a comunei.
Teritorii cu valori cuprinse între 0,5 - 1 si' 1 - 1,5 km/km" sunt specifice urmatoarelor zone: Valea Nemţilor,Dealul Comoara,în sud-estul satului Tămăşeni,bazinul mediu al pârâului Stramba
Suprafeţe aparţinând urmatoarelor clase valorice (1,5 - 2 si 2 - 2,5 km/km2) sunt reprezentative în partea superioară a văilor Dobruşa şi Zanoaga, la confluenţa Dobruşei cu Bătarciul,Valea Batarcelu extremitatea sudică a comunei.

Densitaţi ale fragmentării orizontale cuprinse între 2,5 - 3 si 3 - 3,5 km/km se întalnesc în: bazinul superior al pârâului Bătarci, aparte superioară a pârâului Stramba,bazinul inferior al Pârâului Bătarci şi al Văi Dobruşa (valori ridicate date de alternanţa nisipurilor şi pietrişurilor cuaternare)
Valorile cele mai ridicate ale fragmentării orizontale (>3,5 km/km ) ocupă suprafeţe restrânse şi se întalnesc îndeosebi în: bazinul mediu al Pârâului Bătarci şi al Vai Dobruşa (unde predomina nisipurile)

VEGETAŢIA ŞI FAUNA
Principalele trasături ale învelişului vegetal din comuna Bătarci sunt condiţionate de poziţia în climat temperat, de variaţiile temperaturii şi umidităţii în raport cu latitudinea şi altitudinea. Variaţiile locale, accentuate de regimul termic, hidric sau trofic al biotopurilor conduc la formarea unor unităţi vegetale cu caracter local.
Analizată în raport cu factorii de bază, vegetaţia din comuna Homoroade se încadreaza în zona nemorală, etajul pădurilor de foioase. Topoclimatul relativ mai aspru din dealurile piemontane şi versanţii vestici ai Muntilor Oaş cu o medie anuală a temperaturii de 8°C şi precipitaţii de peste 800 milimetri explică extensiunea pădurilor de fag, fag şi gorun, care numai spre baza trece în păduri de gorun pur. Rolul rocii, structurii şi tectonicii a fost minim în comparaţie cu influenţa maselor de aer umed din apus. Pe suprafeţe restrânse se găsesc şi formaţiuni de vegetaţie azonale de-a lungul văilor.

Vegetaţia lemnoasa
Fondul forestier al comunei ocupă o suprafaţă destul de mare din teritoriul comunei. Acest procent este mai mare decat cel înregistrat la nivelul ţării (27%).
Pădurile au o extensiune mai mare în partea estică a comunei, pe versanţii dealurilor piemontane şi a măgurii, în timp ce în partea vestică şi sudică ocupă suprafeţe restrânse pe interfluviile dealurilor. Altitudinile mai reduse şi inclinarile mai mici ale versanţilor au determinat defrişarea pădurilor şi transformarea suprafeţelor în terenuri agricole şi fâneţe.
Pădurea de fag ocupă sectorul dealurilor înalte. Alături de fag (Fagus sylvatica), un arbore de climat racoros, cu nuanţe oceanice a cărui limite estice se găsesc pe teritoriul ţării noastre se gaseşte molid (Picea abies), gorun (Quercum petraea), paltin (Acer pseudoplatanus) s. a. Pe văi apare aninul (Alnus glutinosa), iar în locurile umede se formează pe suprafeţe puţin Întinse mlaştini ierboase cu rogozuri sau pipiriguri. Făgetele sunt păduri umbroase de aceea stratul arbusiv lipseşte sau este slab reprezentat: lemn câinesc (Ligustrum vulgare), cornul (Cornus mas), sângerul (Cornus sanguinea).
Pe versanţii cu pante mai mari şi soluri mai puţin profunde, acide, formate pe roci cristaline se dezvoltă o flora acidofila. Stratul ierbos este bine dezvoltat şi reprezentat de paiuşul de pădure (Festuca sylvatica), firuţa de pădure (Poa nemoralis), macrişul iepurelui (Oxalis acetosella), trestia de pădure (Calamagrostis arundinacea), muşchii. Făgetele cu flora acidofila sunt puţin productive (400 mc/ha la 1000 ani).
Pădurea de gorun (Quercus petraea) din regiune este instalată în general pe soluri luvice. În partea superioară apare în amestec cu fagul. Pădurile de amestec nu mai sunt atât de umbroase, totusi stratul de arbuşti este înca slab dezvoltat, iar muşchii sunt mai rari. Aceste tipuri de păduri au o producţie destul de ridicată de lemn (500-600 mc/ha la 100 ani).
În pădurile de gorun apar puţine exemplare de stejar (Quercus robur), cer (Quercus cerris), garnita (Quercus frainetto), tei (Tillia tomentosa, Tillia cordata). Stratul arbusiv este bine reprezentat: alun (Corylus avellana), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), soc (Sombucus nigra), porumbar (Prunus spinosa), maces (Rosa canina). În vegetaţia ierboasă predomina sânzienele galbene (Galium verum), cucuţa de pădure (Galium schaltesii), stejărelul (Veronica chamaedrys) etc. Muşchii lipsesc sau se găsesc în cantităţi mici, bine adaptaţi la uscăciune.
Pădurile de stejar se găsesc în partea sudică şi estică a comunei şi sunt alcătuite din stejar pedunculat (Quercus robur), cer (Quercus cerris), garnita (Quercus frainetto), şi în mica măsura gorun (Quercus petraea). Stejarul pedunculat este mai bine adaptat la amplitudinile termice si la variaţiile de umiditate destul de accentuate.

Vegetatia ierboasa
Pajiştile felurite cu fâneţe şi păşuni naturale ocupă o suprafaţa de 1209 ha, ceea ce reprezintă 20,23% din totalul comunei Bătarci. Ele s-au format în cea mai mare parte prin defrişarea pădurilor. Pajiştile cu Agrostis tenuis sunt instalate pe locul gorunetelor şi au în compoziţie specii mezofile (Festuca pratensis, Cynosurus cristatis, Poa pratensis, Tryfolium campestre), cât şi specii xeromezofile (Medicago falcata, Thynus pannonicus). Producţia de masă vegetală este de 2700 kg/ha/an.
Pajiştile cu Festuca rupicola, specifice piemonturilor vestice cuprinde barboasa (Botriochloa ischaemum), paius (Festuca pratensis), Agrostis tenuis, Adonis vernalis cu o producţie de masă vegetală de 2200 kg/ha/an.
Vegetaţia luncilor este formată în condiţii ecologice deosebite: inundaţii periodice, apropierea apelor freatice de suprafaţă, umiditatea mare a aerului. Speciile sunt hidrofile sau mezofile: iarba câmpului (Agrostis alba), firuta (Poa pratensis), pinul (Agropyrum rupens) la care se adauga numeroase specii de trifoi. Producţia pajiştilor de luncă este de 3000 kg/ha/an. Fertilizarea mai ridicată a solurilor a dus însa la transformarea lor în terenuri agricole.

Ca expresie a evoluţiei biologice şi a condiţiilor naturale actuale, fauna teritoriului aferent comunei Bătarci se încadrează în provincia dacică. Aceasta provincie zoogeografica are o faună central europeană cu numeroase endemisme.
Biotopul cuprinde mamifere: căprioare (Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europaeus), lupul (Canis lupus), veveriţa (Saurus vulgaris), pisica sălbatică (Felis silvestris); păsări: turturica (Sreptopelia turtus), cinteza (Fringilla montifringilla), cucul (Cuculus canorus), ciocanitoarea pestriţă (Dendrocopos medius), piţigoiul mare (Parus major); reptile: şopârla (Lacerta vivipara), broasca săritoare (Rana dalmatina) s.a.
Din biotopul pajiştilor se remarcă numeroase rozătoare: şoarecele pitic (Micromys minutus pratensis), şoarecele subteran (Pitymeis subterraneus), chiţcanul de câmp (Crocidura leucodon), popandaul (Cittelus cittelus), hârciogul (Criceteus criceteus); reptile: şopârla (Lacerta taurica), şarpele rău (Coluber caspuis), broasca râioasă (Bufo viridis); păsări: potamichea (Perdix perdix), ciocârlia (Callandrella brachydactyla); mamifere: dihorul (Mustela eversmanni), iepurele (Lepus europaeus); insecte: greierele (Dinarchus dasypus), călugăriţa (Mantis religiosa), fluturele (Vanessa atalanta) s. a.
Văile şi pârâiele ce strabăt teritoriul comunei au debite reduse, în perioadele calde şi secetoase acestea scad mult uneori până la secare ne-putând asigura condiţii favorabile unei faune piscicole.
În ceea ce priveşte efectivele existente din speciile de vânat principal se apreciază că acestea sunt foarte reduse în comparaţie cu efectivele optime.

06 June 2018
Cadrul geografic

Comuna Bătarci este situată în partea de nord-vest a ţării aproape de graniţa cu Ucraina, în prelungirea versanţilor vestici ai Munţilor Oaşului de pe care coboară pârâul Bătarci. Acest pârâu traversează centrul de comuna, primindu-şi astfel numele.
Comuna Bătarci face parte din cele 56 de comune ale judeţului Satu Mare, si reprezintă 1,67% din suprafaţa judeţului. Având o suprafaţă de 59,76 km se încadrează între comunele mijlocii ale judeţului. Pe direcţia nord-sud comuna are aproximativ 12 km lungime, iar pe direcţia est-vest aproximativ 10 km.
Din punct de vedere administrativ comuna deţine patru sate şi anume:
Bătarci - resedinţă de comună;
Comlausa;
Tamăşeni;
Sîrlău
Limitele administrative:
- în nord comuna Tarna Mare
- în vest frontiera cu Ucraina
- în sud şi sud - est comuna Halmeu
- în est şi sud est comuna Turţ.
Legătura cu municipiul Satu Mare, resedinţa de judeţ, se realizează pe drumurile judeţene DJ 109 H şi DJ 109 M, mergând apoi pe drumul european E 81, comuna Bătarci fiind situată la o distanţă de 47 km. faţa de resedinţa de comună, Bătarci, satele aparţinătoare sunt situate la distanţe cuprinse între 0,5km (Comlaus,a) şi 2 km (Sirlau).
Apariţia si evoluţia aşezărilor în acest spaţiu a fost condiţionată de existenţa pădurii, care oferea în primul rând adăpost, dar şi resurse pentru viaţa economică a comunităţii. Defrişarea pădurilor a avut drept scop obţinerea terenurilor pentru păşunatul animalelor şi practicarea agriculturii. Solurile cu fertilitate mijlocie şi mijlocie slabă au favorizat pomicultura. Resursele de apă aflate la mari adâncimi au facut ca localităţile să fie situate pe vai, în apropierea reţelei hidrografice.

 
Reţeaua hidrograflcă

Resursele de apa
Formarea şi regimul resurselor de apă sunt determinate de condiţiile fizico-geografice şi geologice. Scurgerea superficială şi cea subterană este influenţată în principal de condiţiile climatice, la care se adaugă şi alţi factori secundari cum sunt relieful, structura geologică, solul sau scoarţa de alterare, vegetaţia şi activitatea umană.
 
Apele subterane
Apele subterane sunt cantonate în porii, fisurile şi golurile rocilor, aflându-se într-o permanentă circulaţie între zona de alimentare a straturilor acvifere şi zona de descarcare a acestora. Complexitatea condiţiilor de acumulare şi circulaţie a apelor subterane este determinat de morfologie, litologie, tectonica şi relaţiile de interdependenţă cu apele de suprafaţă. Relaţiile dintre acesti factori generează existenţa, regimul şi calitatea lor.
O condiţie esenţială pentru existenţa apelor subterane este prezenţa unor roci permeabile care să constituie roca magazin sau acviferul, un rol important avândul faciesul litografic format din nisipuri şi pietrişuri, dar şi condiţiile structurale.
În dealurile piemontane cu o granulometrie mai fină a depozitelor, prezenţa unei cuverturi impermeabile la suprafaţă nu oferă condiţii pentru formarea apelor freatice. Adâncimea lor se menţine între 16-25 m, ceea ce explică fântânile adânci din aceasta zonă.
Straturile acvifere freatice cantonate în rocile cristaline fisurate şi alterate în părţile superficiale se constituie în complexe acvifere cu o circulaţie neregulată şi o dinamică dependentă în principal de mărimea fisurilor. Orizontul freatic discontinuu apare la adâncimi foarte mari 25-30 m.
O situaţie aparte o constituie glacisurile coluvio-deluviale în cadru cărora nivelul hidrostatic se găseşte situat la adâncimi cuprinse între 5-10 m.
În lunca pârâului Bătarci apa freatică se ridică la 2-3 m, iar pe porţiunile slab drenate se ridică la 1-2 m determinând procese de hidromorfism.
Nivelul maxim al orizontului freatic se produce cel mai frecvent în intervalul în concordanţă cu perioada de topire a zăpezilor şi scurgerea maxima pe bazin. Nivelele cele mai scazute se suprapun intervalului august - octombrie cand precipitaţile sunt reduse si evapo-transpirafia este intensă.
Straturile acvifere din formaţiunile panonianului superior sunt cele mai importante sub aspectul potabiltăţii, deoarece mineralizarea este sub lg/1, iar densitatea în jur de 10° G. Depozitele pleistocene includ unul sau mai multe orizonturi acvifere, manifestate ascensional sau artezian.
În ceea ce priveşte hidrochimismul apelor freatice în dealurile piemontane predomina apele bicarbonatate cu tendinţe de salinizare continentă. În zona de formare a unor văi, mai ales în dealurile satului apar izvoare permanente dar cu debit mic.
 
Apele de suprafaţă
Apele de suprafaţă sunt reprezentate de ape curgătoare permanente si temporare.
 
Pârâuri
Prin poziţia geografică şi caracteristicile hidrologice reţeaua hidrogeografica a comunei Bătarci face parte din grupa de vest aparţinând sistemului hidrografic al Tisei. Principala artera hidrografică a comunei este pârâul Valea Bătarciului ce izvorăşte din dealurile comunei ,are un curs pe direcţie est vest unindu-se cu pârâul Stramba şi Dobruşa ,ambele cu izvoare în dealurile comunei iar apoi dupa ce străbate comuna Bătarci se curbează spre nord după care işi schimbă direcţia spre vest adică Ucraina, unindu-se cu pârâul Târna Mare formând râul Bratovo ce se varsă în râul Tisa pe teritoriul Ucrainei.
Densitatea reţelei hidrografice are valori cuprinse între 0,5 şi 3 (hm/km"). Cele mai mici valori se găsesc în partea de vest şi sud unde gradul de fragmentare şi altitudinea sunt mai reduse iar valorile ridicate se gasesc în partea estică determinate de energia de relief mai mare şi precipitaţiile mai bogate datorită altitudinii, procesul scurgerii superficiale fiind mai activ.
În procesul scurgerii rolul principal revine factorilor climatici care influenţează atât direct prin precipitaţii, evapotranspiraţie, cât şi indirect prin intermediul vegetaţiei şi solurilor.
Scurgerea apei are o variaţie în timp legată de evoluţia factorilor climatici şi una spaţiala dependentă de condiţiile de relief, roca, sol, vegetaţie şi activitatea antropică. Variaţia cantităţilor anuale de precipitaţii şi a pierderilor prin evapotranspiraţie se reflectă în scurgerea râurilor ce au bazin de recepţie mic.
larna, precipitaţiile sub forma de zăpadă, temperaturile negative menţin stratul şi provoaca fenomene de înghet pe râuri, scurgerea medie specifică are valori mici determinând apele mici de iarnă. Însa, instabilitatea iernii este destul de mare în vestul ţării, încât volumul scurgerii de iarna se apropie sau depaşeşte în unele cazuri izolate, scurgerea de primavară.
Primăvara rezervele de apă din zapada acumulată în timpul iernii se eliberează în perioade scurte, asociindu-se adeseori cu ploi şi produc cele mai mari volume ale scurgerii. Apele mari de primăvara încep de obicei dupa câteva zile de la trecerea temperaturilor medii zilnice peste 0°C (3-6 zile), uneori chiar mai repede în cazul încălzirilor bruşte. Spre deosebire de viiturile de vara si toamna acestea au creşteri lente, volum şi durata mai mare.
Vara, datorită temperaturilor crescute evapotranspiraţia are valori mai mari, precipitaţiile sunt mai reduse iar scurgerea se caracterizează prin apele mici de vară. Ploile torenţiale dau viiturile de vară.
Scurgerea minimă se produce în perioada de vară - toamnă, mai ales vara când temperaturile au valori de 30-35°C şi evapotranspiraţia are valori mari. Cantităţile mici de precipitaţii, scăderea umezelii solului face ca scurgerea să se realizeze din rezervele subterane care în unele cazuri este atât de redusă încat nu poate susţine scurgerea între viituri. Se apreciază ca pentru bazinele cu suprafeţe mai mici de 1000 km , perioada de secare poate ajunge la 30 de zile.
Factorii fizico-geografici: roca, relieful, gradul de acoperire cu vegetatie, activităţile antropice explică existenţa râurilor cu existenţa temporară care seaca în fiecare an pe perioade diferite, cu ape numai în perioada de topire a zăpezilor şi în timpul ploilor cu intensităţi şi durata mare.
Toamna evapotranspiraţia începe să scadă dar rezervele de ape subterane sunt epuizate. Volumul anual al scurgerii are cele mai mici valori. Ploile de toamnă pot determina viiturile de toamnă.
Debitul apei din râu urmareşte îndeaproape regimul precipitaţiilor datorită suprafeţei reduse a bazinului.
 
Sursele de alimentare ale râurilor
Apa din râuri provine din topirea zăpezilor, ploi, ape subterane. Cea mai importantă sursa de alimentare este cea nivo-pluviala cu un procent de 40-60%. Topirea zăpezilor determină apele mari de primavară, iar acestea se asociază uneori cu apele provenite din ploi dând viituri.
Alimentarea pluvială este specifică în perioada mai - iulie. Alimentarea subterana (10-35%) are rol esenţial în timpul lipsei scurgerii superficiale, dar are valori reduse pe teritoriul comunei, de aceea multe ape seaca în perioadele apelor mici de iarna şi vara-toamnă.

Riscuri hidrologice
Riscurile hidrologice fac parte din categoria riscurilor naturale.
Alimentarea pluvio-nivala predominanta face ca debitele maxime sa apara primăvara. Datorită grosimii reduse a stratului de zăpadă apele mari apar în primele zile ale încălzirii generale care adeseori este însoţită de ploi. Râurile mici prezintă creşteri rapide atingând valori mari ale debitelor, dar durata apelor mari nu depaseşte 10-15 zile. Apele mari de primăvara au caracter local făra să afecteze suprafeţe extinse.
Viiturile şi apele mari de iarnă sunt frecvente în regiunea vestică, ca urmare a unei încălziri bruşte. Uneori viiturile se transformă în ape mari atunci cand se topeşte întreaga cantitate de zăpadă.
Intensificarea activităţii frontale în luna mai, combinată cu convecţiile locale determină viiturile şi apele mari de la începutul verii, amploarea acestora este foarte variabila. Cantităţile maxime de precipitaţii se produc în luna iunie.
Frecvenţa viiturilor de toamnă pe râurile bazinului este redusă, fiind cu totul întâmplătoare în noiembrie - decembrie.
Rezervele calorice ale apelor din râuri depind de schimbul termic din aer-apa şi albie-apa, de aportul caloric al scurgerii de versant, al scurgerii subterane şi de aportul caloric al afluenţilor. Toţi acesti factori au o influenţă puternică datorită debitului mic al Văi Bătarciului. La un debit de 1 m7s vara există diferenţe de la zi la noapte de 8-10°C.
Fenomenele de îngheţ apar toamna şi iarna dupa un anumit interval cu temperaturi negative. La debite de peste 3-5 m /s perioada îngheţului începe cu gheaţa la mal din care se formeaza sloiurile de gheaţă. Daca răcirea este bruscă râurile ingheaţă rapid de la un mal la altul. Data timpurie de apariţie a fenomenului de înghet: 7 XI, iar data medie: 20 XII.
Podul de gheaţă durata şi grosimi variabile (mai puţin de 30 zile). Pe răurile cu adâncimi mici şi cu pante reduse, podul de gheaţă se realizează la o suma de temperatură de -50°C, ceea ce se asigura anual.
 
Solul
Solul este un corp natural ce se formează la suprafaţa scoarţei terestre în urma interdependenţei de lungă durata a factorilor pedogenetici, constituind o rezultanţă a conexiunilor şi interacţiunilor ce se stabilesc între regnul mineral şi cel organic.
În geneza solurilor un rol important l-au avut rocile de origine sedimentara care ocupa cea mai mare parte a teritoriului. Diferenţierea pedogeografica s-a realizat de către panta, reţeaua hidrografică a generat solurile aluviale de luncă, însă evoluţia recentă a stratului de sol a fost condiţionată în foarte multe cazuri de activităţile antropice.
Pe teritoriul comunei Bătarci se găsesc soluri aparţinând clasei argiluvisolurilor, hidromorfe şi neevoluate A. Argiluvisolurile Argiluvisolurile prezintă cea mai mare răspândire şi grupează soluri ce au ca diagnostic orizontul Bt îmbogăţit în argila migrata. Acestea pot avea sau nu orizont eluvial. Condiţiile pedogenetice formării acestui orizont se remarcă pe aproape întreg teritoriul comunei
În general, aceste soluri sunt formate şi evoluate sub pădure, în regiuni deluroase. Hărţile vechi consemneaza existenţa pădurii în acest spatiu. Clasa argiluvisolurilor cuprinde în arealul studiat:
 
Solurile brune luvice ocupă suprafeţele de la baza versanţilor şi în lungul văilor ce s-au instalat pe aceştia. Prezintă un orizont eluvial clar exprimat şi orizont B argiloiluvial bine diferenţiat. Acest fapt se datorează condiţiilor naturale specifice, mai umede, cu depozite grosiere sărace sau moderat bogate în baze, procesul pedogenetic determinând podzoliri.
Alterarea silicaţilor este mai intensă şi ca urmare a procesului de argilizare mai activ. Debazeificarea şi migrarea coloizilor pe profil este uneori foarte intensă determinând creşterea orizontului B argiloiluvial şi micşorarea orizontului A, iar prin acumulare reziduală a particulelor silicioase se separa la baza orizontului humifer un orizont eluvial bine format.
Textura este diferenţiată pe profil fiind sesizabila şi morfologic pe teren, regimul aerohidric este relativ defectuos. Conţinutul în humus este scăzut şi este de calitate inferioară, fiind alcătuit predominant din acizi fulvici.
Fertilitatea solurilor brune luvice variază în funcţie de troficitatea minerală şi azotată, precum şi de regimul de aeraţie siumiditate. Solurile brune luvice sunt predominant soluri forestiere şi au o fertilitate mijlocie pentru plantaţii pomicole, pajişti şi unele culturi (cartof, orz, plante furajere), în acest caz necesitând amendamente calcice, îngraşăminte azotate, fosforice şi potasice.
Luvisolurile albice ocupă cea mai mare suprafaţă în teritoriul studiat pe versanţii puţin inclinaţi şi pe interfluviile dealurilor piemontane. Condiţiile locale au determinat formarea subtipurilor: tipic pseudogleizat şi pseudogleic, apariţia şi evoluţia lor fiind condiţionată de existenţa suprafeţelor cu un drenaj slab.
Luvisolurile albice sunt definite prin orizonturile E albic şi B argiloiluvial cu un profil puternic diferentiat. Intensificarea procesului iluvial şi diminuarea celui bioacumulativ este favorizată în cele mai multe situaţii şi de sărăcia în baze a substratului mineral şi de topoclimat.

06 June 2018